Cea mai bună tartă pe care am făcut-o vreodată. Singura, de fapt, dar nu contează – fiindcă e și cea mai bună tartă pe care am mâncat-o. Dar înainte de toate, ce e rubarba? E un fruct? E legumă? Is it a bird? Is it a plane?…

Rubarba e puțin cunoscută pe la noi (prea puțin, if you ask me), dar ceva mai populară în Ardeal. În Anglia, Germania și alte țări nordice e un ingredient foarte răspândit în diverse prăjituri, tarte, gemuri sau siropuri. În general e folosit ca un fruct, deși practic e tija unei frunze – cam ca țelina verde sau “apio”, cum îi zice la noi în supermarket. Foarte bogată în vitamina C, în stare crudă e foarte acră și de aceea se prepară în general cu mult zahăr. Cum o să facem și astăzi.

Știți deja, după povestea cozonacului, că sunt un fan al rețetelor modulare. Tarta de astăzi am compus-o din trei surse diferite – una pentru blat, una pentru umplutură, și una pentru topping. Le puteți combina și recombina după propriul plac – poate aveți o rețetă preferată de blat de tartă, sau poate îl cumpărați gata pregătit. O să vă dau deci ingredientele împărțite în module, din nou:

Ingrediente (o tartă de 8 persoane)

Blat:

250g făină albă

125g unt

2 gălbenușuri de ou

75g zahăr (eu prefer brun)

1 praf de sare

2 linguri marsala/sherry/porto/Lacrima lui Ovidiu (sau apă)

opțional: coaja de la o lămâie, rasă fin

Umplutură:

4 cești rubarbă tăiată rondele (proaspătă sau congelată)

250g zahăr

23g făină albă (3 linguri)

1.5g sare (1/4 de linguriță)

2 ouă

1 baton de vanilie

Topping:

100g zahăr

62,5g făină albă

113g unt

(sau câte o ceașcă din fiecare)

1 praf de sare

Blatul

Tăiem untul cubulețe, îl amestecăm prin făină (ca să se separe cubulețele), punem făina și untul într-o pungă și o băgăm 30 minute în congelator. Între timp montăm robotul de bucătărie (cu cuțitul de metal) și gustăm din marsala/sherry/porto/Lacrima lui Ovidiu pe care am pregătit-o pentru blat. E bun? E acceptabil? Mai gustăm un pahar ca să ne asigurăm, în timp ce untul și făina se răcesc bine la congelator. Dacă am ales să facem blatul cu apă, bem apă și visăm cu jind la vinul fortifiat pe care puteam să-l folosim. De ce n-am luat o sticlă pentru tartă? Chiar așa am ajuns, să bem apă? Nu era mai bun un păhărel acum cât așteptăm nenorocitul ală de unt să se răcească… etc.

Conținutul pungii de la congelator merge direct în robot, unde îl pulsăm de câteva ori până când devine un fel de nisip grosier – scopul e ca untul și făina să se disperseze uniform, dar să nu formeze un aluat compact. Odată ajuns în stadiul de nisip, adăugăm restul ingredientelor și pornim iar robotul câteva secunde, până ce totul s-a legat sub forma unui “cartof” de aluat. Scoatem aluatul din robot și îl formăm repede într-o bilă pe care o învelim în folie alimentară și o băgăm la frigider. Minim o oră, dar eu l-am lăsat peste noapte, ca să nu am prea multe de făcut în ziua cu tarta.

În “ziua cu tarta”, mai întâi încălzim cuptorul la 175 de grade. Scoatem aluatul de la frigider, îl întindem cu un făcăleț și căptușim forma de prăjitură cu el. Nu vă panicați dacă se rupe, cu cât este mai rece cu atât va fi mai puțin maleabil, dar după ce l-am întins cât să depășească forma, putem să peticim crăpăturile și găurile cu bucăți de aluat rămase pe lângă.

Umplutura

Batem ouăle, adăugând încet-încet restul ingredientelor (cu excepția rubarbei). Din batonul de vanilie răzuim doar interiorul (semințele), iar coaja o putem pune în niște zahăr (ca să îl aromatizăm) sau în alcool (ca să facem extract). O să obținem o mocirlă densă (și buuună)

pe care o turnăm peste rondelele de rubarbă, amestecăm totul bine și turnăm peste fundul de tartă din aluat. Asta-i tot.

Topping

Amestecăm până la omogenizare ingredientele uscate, după care adăugăm untul și transformăm totul în niște frecăței cât mai mărunți. Recomand o furculiță sau chiar degetele.

Frecățeii îi răspândim uniform peste umplutură, și totul merge la cuptor timp de o oră.

În timp ce tarta se coace frumos la cuptor, ne ocupăm de vinul fortifiat pe care l-am folosit la blat. Îl gustăm – mai e bun și azi? E acceptabil? De ce a rămas așa puțin? Am fi vrut să-l servim invitaților la desert, lângă tartă. Nici nu are sens să-l mai punem la frigider dacă nu îl servim la desert. Și nici în cămară nu avem loc, mai bine îl terminăm acum. Noroc!