Vorbeam cu un prieten acum câțiva ani și încercam să identificăm un fel de mâncare autentic românesc, inventat aici și nu inspirat din bucătăria neamurilor vecine sau cotropitoare. Ceva ce ar fi împărțit Burebista cu Deceneu ca amuse-bouche la un pahar de bere, o garnitură pentru brânza de viezure sau ceva mânz pe varză cu orz. Mămăliga, evident, n-a ajuns în turul doi – porumbul a fost descoperit de Columb odată cu cartoful, hamburgerul și orange-mocca-frappuccino-ul pe coasta de est a Americii, circa 1492. Pe lista scurtă știu că rămăsesem cu piftia (și cam atât), asta până i-am prezentat-o plin de mândrie patriotică unei colege nemțoaice care a zâmbit și a zis doar “Ach, ja, Sülze!” 🙁