Pasta alla gricia, mai ales sub forma acestor bavette din imagine, este preferatul meu din cele 4 varietăți clasice de paste romane: alla gricia, alla amatriciana, carbonara și cacio e pepe. De altfel, între cele 4 varietăți diferența o face câte un ingredient în plus sau în minus, după cum se vede din această excelentă schemă elaborată de un mare artist și bucătar amator (adică de mine):
Evoluția și convergența varietăților romane de paste, cf. Felul14.ro, (C) 2017
Înainte de toate, să ne înțelegem bine: „conserva” e aici un cuvânt italienesc, care se referă la un fel de pastă de tomate super concentrată, asemănătoare cu bulionul din comerț, dar 100% naturală și făcută din cele mai bune roșii. Sigur, dacă ați ales cele mai bune roșii. Dacă nu, făcută din roșiile pe care le-ați ales. Don’t worry, sunt destul de convins că orice roșii ați alege, tot sunt mai bune decât roșiile din care se face bulionul comercial. Deci facem o conserva de tomate, sau de roșii, și nu o conservă. Bun…
Ca utilizare, conserva e ideală când avem nevoie de un extra oomph de tomate într-un sos (și nu avem chef să fierbem roșii până le ia naiba), sau când nu găsim roșii gustoase în sezonul respectiv (iarna, primăvara, toamna și câteodată vara).
Îmi place să experimentez în bucătărie. Rezultatul imediat este că rar mi se întâmplă să repet o rețetă – prefer oricând o nouă provocare, un nou ingredient, o nouă tehnică unui preparat pe care l-am mai făcut și în trecut. Cu câteva excepții – și risotto-ul cu leurdă este una dintre ele! Adevăratul vestitor al primăverii în casa noastră, încerc să îl fac cel puțin o data în fiecare an, imediat ce apare leurda pe tarabe, rafturi și pe trotuare 🙂
Evident, rolul principal în acest risotto îl are leurda – deci este vital să fie cât mai proaspătă, parfumată și cât de cât fragedă. Sezonul este destul de scurt, câteva săptămâni la începutul primăverii, deci profitați de el din plin – rețeta e simplă și delicioasă.
O să vă povestesc o rețetă care nu-mi e deloc caracteristică. În primul rând fiindcă e super simplă 🙂 Și în al doilea rând fiindcă nu respectă principiul de bază al pastelor autentic italienești – să fierbem pastele în apă abundentă (1 litru / 100g paste) și să le combinăm ulterior cu restul. No, not this time. O să ne batem joc de ele și o să le aruncăm în aceeași tigaie cu restul ingredientelor, cu foarte puțină apă, și culmea – o să iasă ceva delicios.