OK, poate nu e chiar nectarul zeilor 🙂 dar câte nu poți să spui despre socată? Acest radler românesc, această introducere în lumea alcoolului pentru cei mici, această expresie a magiei fermentației, această ambrozie la borcan, preamărită limonadă, nectarul zeilor, fizzy bubblech! Dar destul cu preaslăvirea socatei, hai să trecem la aspecte mai practice.

Înainte de toate, o scurtă poveste care o să vă explice câteva din alegerile pe care vi le recomand în prepararea socatei și care o să vă răspundă întrebărilor precum: De ce sticle PET? De ce zahăr și nu miere? Cine suntem și încotro ne îndreptăm? De ce nu drojdie sau maia?… Acum câțiva ani, cam pe vremea asta, am decis să produc și îmbuteliez o socată super fancy. The works – miere de mânăstire ca îndulcitor, rețete diferite (cu drojdie și maia) pentru degustare comparativă, îmbuteliere la sticle de bere cu capac de metal cu tot. Rezultatul a fost o socată destul de bună, mai degrabă apropiată de bere decât de Fanta, și câteva explozii soldate (din fericire doar) cu distrugeri. Mai exact, unul din beneficiarii socatei n-a fost prea încântat de gust și a aruncat sticla la gunoi, după care m-a sunat a doua zi să-mi povestească cum sticla a explodat în gunoi, cu o bubuitură asurzitoare, împroșcând gunoi pe toți pereții și, evident, panicând pe toată lumea din casă. Am râs satisfăcut când am auzit povestea (deh, cum și-a permis să-mi arunce bunătate de socată la gunoi?), după care m-am dus să iau ceva din frigider, am observat că ușa era întredeschisă, am tras de ea și a început să plouă cu cioburi. Îmi explodaseră și mie cele două-trei sticle de socată pe care le țineam în frigider, spărgând unul din rafturile de sticlă in the process. Inutil să vă povestesc cât am înjurat, curățat, câtă mâncare am aruncat și cât m-am tăiat în cioburi.

De aceea vă recomand să nu faceți nimic din ce am făcut eu, deoarece:

• sticlele cu capac metalic nu pot arăta câtă presiune există înăuntru
• sticlele de plastic nu fac cioburi, iar presiunea poate fi eliberată din când în când
• mierea fermentează mai lent decât zahărul, dar și mai imprevizibil
• drojdia și maiaua sunt overkill; microorganismele prezente în mod natural pe florile de soc sunt mai mult decât suficiente pentru fermentația pe care vrem să o obținem

Să trecem deci la ingredientele de care avem nevoie.

Ingrediente (pentru un pic peste 5L de socată, sau vreo 16 porții de 0.33)

10 flori de soc (prin floare înțeleg umbrela întreagă, nu fiecare florică în parte) – cu cât mai proaspete, cu atât mai bine

500g zahăr (alb sau brun)

2 lămâi, sau orice combinație de citrice (lămâi, portocale, limete)

5L apă filtrată sau plată

Primul pas constă în curățarea florilor de soc – le spălăm bine în apă rece, îndepărtăm eventuale mizerii, musculițe sau gândăcei, precum și florile mai ofilite, și bucățile mai mari și mai groase din tije (tija în sine nu contribuie cu aromă, dar e bine să lăsăm totuși niște bucăți care să-și aducă o contribuție la fermentație).

Florile curate le punem într-un borcan de murături de 6L (dacă aveți borcane mai mari sau mai mici, adaptați cantitățile corespunzător), iar peste ele turnăm zahărul, sucul de la una dintre lămâi (sau portocale, sau…), cealaltă lămâie tăiată în felii, și apa. Amestecăm bine în borcan până se topește zahărul (sau puteți să îl topiți în prealabil într-o oală și să turnați siropul obținut direct peste flori). Eu aleg să topesc zahărul pe foc, până când dă apa în clocot, ca să mă asigur că siropul este steril. Important, dacă alegem această variantă, este să așteptăm să se răcească la o temperatură de 30 de grade (sau mai puțin) înainte să îl turnăm peste flori, ca să nu asasinăm delicatele microorganisme de pe florile și tijele de soc.

Peste gura borcanului punem un tifon, sau un prosop de hârtie, sau orice material care să permită evacuarea dioxidului din carbon din interiorul borcanului, dar în același timp să nu permită intrarea insectelor (cărora deliciosul suc din borcan li se va părea foarte atrăgător, fiindcă și insectele sunt oameni!), iar borcanul îl așezăm undeva la soare, unde lăsăm socata să fermenteze între 3 și 10 zile, în funcție de temperatura de afară și de gustul beneficiarului.

De două ori pe zi, dimineața și seara, amestecăm bine cu o lingură sau spatulă curată, ca să omogenizăm conținutul și să împrospătăm atmosfera pentru microorganismele noastre muncitoare. Cu ocazia asta putem să și gustăm un pic, să vedem dacă a ajuns la gradul dorit de alcool, aciditate și dulceață. Ca o regulă simplă, cu cât o lăsăm mai mult, cu atât va fi mai puțin dulce, mai acidă și mai alcoolică (dar cele din urmă doar până la un punct).

Sigur că eu a trebuit să exagerez, because it’s what I do, așa că am folosit o supapă de fermentație ca să mă asigur că nu se transformă alcoolul în oțet. Dar chiar am exagerat și nu are niciun sens, mai ales că zilnic lăsăm să intre oxigen proaspăt în borcane…

După câteva zile, când a ajuns în forma perfectă, o strecurăm printr-un tifon și o îmbuteliem în sticle curate DE PLASTIC, VĂ ROG 🙂 Da, arăta foarte bine și elegant în sticlele de bere, cu capac metalic, dar a fost o experiență pe care nu-mi doresc să o repet, și nici vouă. Sticlele le punem la frigider (microorganismele din socată vor continua să fermenteze, iar din momentul ăsta trebuie să facem tot posibilul să le încetinim procesul), și le bem cât mai repede.

Încă un scurt avertisment, și vă las: chestia asta chiar conține alcool. N-am idee de procent, aș estima că e comparabil cu o bere, dar în condiții optime teoretic ar putea să ajungă și peste 10%. Deci aveți grijă cu socata în preajma copiilor (or don’t 🙂 dar să nu ziceți că nu v-am avertizat).