UPDATE: Pentru o variantă cu maia, sau pentru varianta cu cantități mărite cu 50%, citește versiunea 2.0 despre care am scris aici.

Da, știu, și eu am fost la fel de șocat când am auzit prima dată. Am respins ideea ca pe o invenție americănească și am presupus că e vorba de un chec sărat sau de vreo pâine crescută mecanic (cu praf de copt sau bicarbonat). Și totuși, câțiva ani mai târziu am început iar să aud tot felul de laude la adresa no-knead bread, venite inclusiv din surse respectabile. Am descoperit că la baza rețetei stau niște principii științifice cât se poate de valide, și că pâinea rezultată e o pâine în toată regula, bine crescută, crocantă și gustoasă. Culmea, din toate variantele pe care le-am testat până acum, e pâinea preferată a familiei noastre – ceea ce personal mă frustrează tare, având în vedere că e și cea mai simplu de făcut…. dar csf, n-ai csf!

Vestea bună e că nu o să aveți nevoie de piatră de copt, vestea proastă e că o să aveți nevoie de o oală cu capac, termorezistentă. Eu folosesc de fiecare dată cu succes o oală “românească” emailată și niște hârtie de copt. Încă o veste bună e că vă trebuie 3 ingrediente – făină, drojdie, sare. Și apă, dar aia nu se pune 🙂

O să dau cantitățile și în grame (pentru pedanții dintre voi, cum sunt și eu), dar și în măsuri volumetrice (căni și lingurițe). O cană (US cup) are cam 237ml, sau fix cât un pahar Kremla de la Ikea 🙂 vă descurcați voi cu ambele, cantitățile (ca și timpul de dospire) sunt foarte flexibile și nu trebuie să măsurați la zecimală. Eu folosesc cănile și lingurițele fiindcă nu vreau să-mi bat capul.

Ingrediente (pentru o pâine medie, de 700g)

3 căni de făină (sau 450g) – albă sau amestecată, eu câteodată pun o singură cană de făină albă și două defăini integrale, de speltă și de grâu. Prima dată încercați cu făină albă, iese mai spectaculos 🙂

1/2 linguriță de drojdie instant (1.5g – da, doar atât, nu vă luați după cantitățile recomandate pe pachet)

1 3/4 lingurițe de sare fină (10g) (neiodată dacă aveți, dar nu-i musai)

1 1/2 căni apă rece (375ml)

Mai întâi amestecăm într-un castron (încăpător! – aluatul o să crească dublu sau poate și triplu față de volumul inițial!) făina cu drojdia, apoi cu sarea, până când le omogenizăm cât de cât (sarea nu e bine să intre prea dur în contact cu drojdia, de-aia prefer să le amestec pe rând). Turnăm apa și o amestecăm până la omogenizare, dar nu exagerăm. E totuși o pâine fără frământare, deci după ce s-a hidratat toată făina și nu sunt cocoloașe, lăsăm aluatul în pace. Învelim castronul în folie alimentară (sau îl băgăm într-o pungă etanșă) și îl lăsăm să stea liniștit la temperatura camerei până a doua zi. 12-18 ore în rețeta originală, dar pot să fie și mai puține, pot să fie și mai multe… Eu mă orientez după aluat – găsesc că momentul ideal este fix când începe să se dezumfle (sau probabil un pic înainte) – dacă deja e plin de balonașe de gaz la suprafață, s-a prăbușit în interior și a început să curgă de pe pereți, poate ar fi bine să vă apucați de pașii următori 🙂 Adică să arate cam așa:

După ce aluatul a crescut frumos peste noapte, mai întâi punem oala cu capac (goală) în cuptor și îl încălzim la 230 de grade.

Cât timp se încălzește, turnăm aluatul pe un blat ușor înfăinat, și îi dăm o oarecare formă de bilă. Again, nu trebuie să exagerăm, nu frământăm, chiar dacă aluatul s-ar putea să fie mai mult lichid decât solid.

“Bilă” e poate cam mult spus – așa, o formă vag rotundă 🙂

ProTip: Trucul meu ca să-mi simplific și mai mult existența este să mut bila obținută într-un alt castron, pe care l-am tapetat înainte cu un pătrat de hârtie de copt. Astfel nu va mai trebui să ating aluatul ulterior – pot să apuc direct colțurile hârtiei de copt și să o mut, cu tot cu aluat, în oala fierbinte.

Deocamdată acoperim bila din castron cu folie alimentară, folie de aluminiu, o pungă, sau cu fundul de lemn (în cazul meu), și o lăsăm să crească a doua oară, cam 30 minute. Adică până când s-a încălzit bine cuptorul.

Odată cuptorul încălzit, pregătim suprafața bilei pentru coacere – strict opțional. Rețeta originală sare peste acest pas, dar mie îmi place să crestez pâinea (pe lung sau în formă de #), să îi umezesc ușor suprafața și să o presar cu semințe (negrilică, floarea-soarelui, in, susan, mac, ce vă place vouă) sau cu câteva grăunțe de sare. În poza din deschiderea articolului, de exemplu, nu am crestat deloc coaja – crăpăturile au apărut spontan în timpul coacerii.

Scoatem apoi oala din cuptor (ca să nu ne ardem – dacă vă descurcați și altfel, go ahead), transferăm hârtia de copt în oală, îi punem repede capacul și băgăm oala iar în cuptor. O lăsăm să stea așa 30 minute, după care scoatem capacul și ne șocăm la frumusețea pâinii și la parfumul minunat care ne invadează bucătăria.

O mai lăsăm 15 minute fără capac, să se rumenească bine, și la final o scoatem din oală, scoatem hârtia de copt de pe ea, și o așezăm pe un grătar să se răcească.

Vă las cu o observație – vara în București pare să nu se înțeleagă prea bine cu pâinile mele. Pâinea no-knead îmi iese cam necrescută, umedă în interior, și acră. Deci vă sfătuiesc să o încercați prima oară în sezonul mai răcoros, ca să nu vă strice condițiile atmosferice planurile și să vă explodeze capul de nervi (I know mine does).