A venit (oareșicum) și vara. E (oareșicum) soare, s-a făcut (oareșicum) cald, e timpul să profităm și să punem castraveți la borcan! Activitate mistic-inițiatică, presărată cu multe superstiții și informații contradictorii, ca mai toate rețetele de pe la noi. No need to panic, o să abordăm tema științific, ca de obicei, și o să facem cei mai buni castraveți murați de partea asta a dunării.
Yeah, you heard me. Cartofi cu măsline. Dacă e ceva ce nu mănânc niciodată cu plăcere (doar fiindcă nu refuz niciodată nimic), e salata de cartofi – cartofi, măsline, ceapă, ouă, bleah. Dar rețeta asta nu are nicio legătură – rezultatul sunt niște cartofi crocanți, fierbinți, gustoși și niște măsline coapte absolut surprinzătoare. Mi-e teamă că am apucat să le fac doar o poză – și asta fiindcă am ras toată tava imediat. 🙂
Vorbeam cu un prieten acum câțiva ani și încercam să identificăm un fel de mâncare autentic românesc, inventat aici și nu inspirat din bucătăria neamurilor vecine sau cotropitoare. Ceva ce ar fi împărțit Burebista cu Deceneu ca amuse-bouche la un pahar de bere, o garnitură pentru brânza de viezure sau ceva mânz pe varză cu orz. Mămăliga, evident, n-a ajuns în turul doi – porumbul a fost descoperit de Columb odată cu cartoful, hamburgerul și orange-mocca-frappuccino-ul pe coasta de est a Americii, circa 1492. Pe lista scurtă știu că rămăsesem cu piftia (și cam atât), asta până i-am prezentat-o plin de mândrie patriotică unei colege nemțoaice care a zâmbit și a zis doar “Ach, ja, Sülze!” 🙁
Da, pilafgiu is a word. Am aflat încercând să găsesc un titlu amuzant pentru rețeta de azi. Înseamnă “cel ce mănâncă pilaf mult” și, drăguți cum îi știm, românii îl folosesc pentru a se referi la turci. Pentru că pentru un popor înfometat și sărac, ești definit prin ceea ce mănânci – macaronar, broscar, mămăligar, etc. Sau mămular. Nu, glumesc, mămularul e de fapt un bocceagiu, adică un fel de coropcar. Dar am divagat de la subiect…