Da, pilafgiu is a word. Am aflat încercând să găsesc un titlu amuzant pentru rețeta de azi. Înseamnă “cel ce mănâncă pilaf mult” și, drăguți cum îi știm, românii îl folosesc pentru a se referi la turci. Pentru că pentru un popor înfometat și sărac, ești definit prin ceea ce mănânci – macaronar, broscar, mămăligar, etc. Sau mămular. Nu, glumesc, mămularul e de fapt un bocceagiu, adică un fel de coropcar. Dar am divagat de la subiect…
Cea mai bună tartă pe care am făcut-o vreodată. Singura, de fapt, dar nu contează – fiindcă e și cea mai bună tartă pe care am mâncat-o. Dar înainte de toate, ce e rubarba? E un fruct? E legumă? Is it a bird? Is it a plane?…
Friptura din mușchiuleț de porc se poate face în multe feluri – la cuptor, la tigaie, sau pe grătar tăiat rondele, dar varianta de care vorbim astăzi e preferata mea, atât ca rezultat cât și ca pregătire.
Tempeh? Ce-o mai fi și prostia asta? Eu așa am reacționat când am citit despre tempeh în The Art of Fermentation, dar fascinația mea cu fermentația m-a împins să comand o mostră de spori și să mă pun pe treabă.
Acum că v-am atras atenția, e momentul să trecem la lucruri serioase. Adică la cozonac. ‘Tis the season.
Serios prin definiție, constituție, și prin numărul uriaș de mituri care plutesc în jurul veșnic inabordabilei rețete perfecte, cozonacul este unul din preparatele noastre care înspăimântă orice amator (sau care îți conferă o aură de maestru cofetar extraordinar, când află cineva că chiar ai făcut cozonac). O să risipesc aici multe dintre miturile respective și o să vă prezint o rețetă care nu numai că e simplă și rapidă, dar face și cel mai bun cozonac pe care l-am mâncat, ever.
Nu obișnuiesc să dau link-uri la sursele din care mă inspir (fiindcă sunt un nenorocit lipsit de recunoștință), dar de data asta simt că îi datorez enorm lui Mircea Banu, cofetar la Zexe, a cărui rețetă este baza cozonacului pe care îl facem aici împreună 🙂 Rețeta e de aici, iar cozonacii îi găsiți la Zexe în preajma sărbătorilor (dacă vă e prea lene să îi faceți singuri). Nu am păstrat chiar aceleași proporții, am mai ajustat după gustul meu și după feedback-ul primit de la “clienți”, așa că nu considerați cele două rețete interschimbabile și limitați-vă la una singură. 🙂
Un avertisment, înainte să trecem la lista de ingrediente: nu o să scăpați foarte ieftin. De fapt, o să vă ardă la buzunar. Sunt șanse mari să ajungeți la niște costuri mult peste majoritatea cozonacilor din comerț. Dar credeți-mă că merită, doar o dată e crăciunul/paștele/ziua de naștere/onomastica/botezul/nunta/ziua copilului/1 decembrie/23 august/ziua pisicii/ziua cârtiței/duminică!!
Cum procedezi dacă ți-e poftă de o pâine bună la cină? Soluția clasică e simplă: apucă-te de ea… alaltăieri. Majoritatea pâinilor artizanale au nevoie de 2-3 zile în care trec prin toate etapele de dezvoltare (autoliză, fermentare, dospire, etc.) ca să-și atingă potențialul maxim de gust, consistență și structură. Din fericire, există și variante mai rapide, cum este și rețeta de față. De la amestecarea ingredientelor până la scoaterea din cuptor a pâinii aburinde nu trec mai mult de două ore.
O să vă povestesc o rețetă care nu-mi e deloc caracteristică. În primul rând fiindcă e super simplă 🙂 Și în al doilea rând fiindcă nu respectă principiul de bază al pastelor autentic italienești – să fierbem pastele în apă abundentă (1 litru / 100g paste) și să le combinăm ulterior cu restul. No, not this time. O să ne batem joc de ele și o să le aruncăm în aceeași tigaie cu restul ingredientelor, cu foarte puțină apă, și culmea – o să iasă ceva delicios.
UPDATE: Pentru o variantă cu maia, sau pentru varianta cu cantități mărite cu 50%, citește versiunea 2.0 despre care am scris aici.
Da, știu, și eu am fost la fel de șocat când am auzit prima dată. Am respins ideea ca pe o invenție americănească și am presupus că e vorba de un chec sărat sau de vreo pâine crescută mecanic (cu praf de copt sau bicarbonat). Și totuși, câțiva ani mai târziu am început iar să aud tot felul de laude la adresa no-knead bread, venite inclusiv din surse respectabile. Am descoperit că la baza rețetei stau niște principii științifice cât se poate de valide, și că pâinea rezultată e o pâine în toată regula, bine crescută, crocantă și gustoasă. Culmea, din toate variantele pe care le-am testat până acum, e pâinea preferată a familiei noastre – ceea ce personal mă frustrează tare, având în vedere că e și cea mai simplu de făcut…. dar csf, n-ai csf!
Vestea bună e că nu o să aveți nevoie de piatră de copt, vestea proastă e că o să aveți nevoie de o oală cu capac, termorezistentă. Eu folosesc de fiecare dată cu succes o oală “românească” emailată și niște hârtie de copt. Încă o veste bună e că vă trebuie 3 ingrediente – făină, drojdie, sare. Și apă, dar aia nu se pune 🙂