Yeah, you heard me. Cartofi cu măsline. Dacă e ceva ce nu mănânc niciodată cu plăcere (doar fiindcă nu refuz niciodată nimic), e salata de cartofi – cartofi, măsline, ceapă, ouă, bleah. Dar rețeta asta nu are nicio legătură – rezultatul sunt niște cartofi crocanți, fierbinți, gustoși și niște măsline coapte absolut surprinzătoare. Mi-e teamă că am apucat să le fac doar o poză – și asta fiindcă am ras toată tava imediat. 🙂
Author Archives: Mihai
Sufleu de lămâie
Oooooo, dar ce-avem noi aici? Încă un desert… asta după ce mă laud că mie nu-mi plac dulciurile, dar na, ce să-i faci, câteodată I do like to indulge, dar atunci să fie ceva delicios. Și așa este și sufleul ăsta, învățat de la Martha Stewart.
Maia, prietenul cel mai bun al omului
Așaaaaa.. m-am tot ținut să vă povestesc rețeta pentru maia (de fapt niște instrucțiuni mai mult decât o rețetă, pentru că scopul e să capturăm maiaua din mediul înconjurător, nu să o facem noi) până când am considerat că sunteți pregătiți. Înainte să trecem la treabă, să știți că nu o să fie ușor. Mă rog, n-o să fie nici greu, dar e nevoie de un pic de perseverență, mai ales la început, și de două săptămâni în care sunteți dispuși zilnic să vă ocupați câteva minute de maia. Am numit-o în titlu ”prietenul cel mai bun al omului” fiindcă, pe alocuri, trebuie să vă îngrijiți de ea ca de un cățel – o scoateți de două ori pe zi la plimbare, îi dați de mâncare, îi faceți curat… puteți să-i puneți și un nume, I won’t judge. Pe a mea o cheamă Maia. Get it? Maia… maia… Maia… maiaua Maia… nevermind.
Pain à l’ancienne
Pain à l’ancienne e o pâine cu totul și cu totul specială (păi cum altfel să fie, dacă scriu despre ea). E o pâine în care temperatura joasă (plecând de la apa cu gheață folosită la aluat, până la dospirea la frigider) încetinește procesul de digestie al zaharurilor de către drojdie, rezultatul final fiind un aluat mai dulce și o crustă mai caramelizată. O minunăție, ce să mai… Merită cele două zile cât durează să o facem. Did I not mention că durează două zile? Now you know.
Dal de fasole mung întreagă
Note to self: data viitoare când fac fasole mung, n-ar fi rău să încerc să fac o poză mai apetisantă…
So… asta o să fie genul ăla de rețetă unde trebuie să explic mai întâi fiecare cuvânt din denumire 🙂 Dal-ul este o mâncare indiană de leguminoase (linte, năut, fasole, etc). E ceva foarte asemănător cu un curry, dar dacă există un cuvânt mai precis, o să îl folosim pe acela, nu-i așa? Fasolea mung e o leguminoasă asiatică, de culoare verde, și se găsește la noi sub formă de boabe uscate, ca fasolea boabe. Presupun că o puteți înlocui ușor cu orice alt fel de fasole sau cu linte – și probabil că o să încerc rețeta și cu linte într-o zi… vă anunț cum a ieșit! Vă recomand o garnitură de pilaf – pe care o găsiți aici – și care merge de minune cu acest dal, sau cu orice mâncare indiană în general.
Pâine cu cartofi
Azi o să facem o pâine cu cartofi ca la mama acasă. Dacă mama e unguroaică. Sau măcar de prin ținutul secuiesc. Sau ardeleancă. Sau dacă pur și simplu îi place pâine cu cartofi. Who are you to judge???! O să învățăm și o tehnică foarte utilă prin care se creează abur în cuptor, ca să crească mai frumos pâinea și să facă o crustă groasă și crocantă – tehnică pe care o să o aplicăm și pentru multe alte pâini. Here we go…
Risotto cu leurdă – vestitorul primăverii
Îmi place să experimentez în bucătărie. Rezultatul imediat este că rar mi se întâmplă să repet o rețetă – prefer oricând o nouă provocare, un nou ingredient, o nouă tehnică unui preparat pe care l-am mai făcut și în trecut. Cu câteva excepții – și risotto-ul cu leurdă este una dintre ele! Adevăratul vestitor al primăverii în casa noastră, încerc să îl fac cel puțin o data în fiecare an, imediat ce apare leurda pe tarabe, rafturi și pe trotuare 🙂
Evident, rolul principal în acest risotto îl are leurda – deci este vital să fie cât mai proaspătă, parfumată și cât de cât fragedă. Sezonul este destul de scurt, câteva săptămâni la începutul primăverii, deci profitați de el din plin – rețeta e simplă și delicioasă.
Socată – nectarul zeilor, sau fizzy bubblech est-european
OK, poate nu e chiar nectarul zeilor 🙂 dar câte nu poți să spui despre socată? Acest radler românesc, această introducere în lumea alcoolului pentru cei mici, această expresie a magiei fermentației, această ambrozie la borcan, preamărită limonadă, nectarul zeilor, fizzy bubblech! Dar destul cu preaslăvirea socatei, hai să trecem la aspecte mai practice.
Oul fiert tare perfect
Stai așa, înainte de toate, ce înseamnă un ou fiert tare perfect? Bagi oul în apă și îl fierbi. Care-i șpilu?
Păi, sunt mai multe aspecte aici… Ați observat deja, cu siguranță, că sunt perfecționist (motiv pentru care oul din imaginea de mai sus mă scoate din sărite. A fost delicios, dar arată oribil. Poate cândva o să fac unul mai prezentabil). Pentru mine, nu toate ouăle sunt fierte la fel. Un ou fiert tare perfect trebuie să întrunească cât mai multe dintre următoarele calități (le enumăr începând de la interior spre exterior):
- gălbenușul să fie coagulat, bine închegat și nu lichid
- totuși, să nu fie fiert până la refuz și până devine o masă pufoasă de praf gălbui
- să nu fie prezent inelul gri/albastru/verde între gălbenuș și albuș – îl știți voi. Mai ales de la ouăle de Paști.
- albușul să fie coagulat, în niciun caz lichid
- totuși, să nu devină elastic
- oul să fie relativ ușor de curățat, să nu se cojească cu tot cu jumătate din albuș
- să nu se spargă în timpul fierberii
Mămăligă
Vorbeam cu un prieten acum câțiva ani și încercam să identificăm un fel de mâncare autentic românesc, inventat aici și nu inspirat din bucătăria neamurilor vecine sau cotropitoare. Ceva ce ar fi împărțit Burebista cu Deceneu ca amuse-bouche la un pahar de bere, o garnitură pentru brânza de viezure sau ceva mânz pe varză cu orz. Mămăliga, evident, n-a ajuns în turul doi – porumbul a fost descoperit de Columb odată cu cartoful, hamburgerul și orange-mocca-frappuccino-ul pe coasta de est a Americii, circa 1492. Pe lista scurtă știu că rămăsesem cu piftia (și cam atât), asta până i-am prezentat-o plin de mândrie patriotică unei colege nemțoaice care a zâmbit și a zis doar “Ach, ja, Sülze!” 🙁