Oul fiert tare perfect

Rating

Ou fiert tare

Stai așa, înainte de toate, ce înseamnă un ou fiert tare perfect? Bagi oul în apă și îl fierbi. Care-i șpilu?

Păi, sunt mai multe aspecte aici… Ați observat deja, cu siguranță, că sunt perfecționist (motiv pentru care oul din imaginea de mai sus mă scoate din sărite. A fost delicios, dar arată oribil. Poate cândva o să fac unul mai prezentabil). Pentru mine, nu toate ouăle sunt fierte la fel. Un ou fiert tare perfect trebuie să întrunească cât mai multe dintre următoarele calități (le enumăr începând de la interior spre exterior):

  • gălbenușul să fie coagulat, bine închegat și nu lichid
  • totuși, să nu fie fiert până la refuz și până devine o masă pufoasă de praf gălbui
  • să nu fie prezent inelul gri/albastru/verde între gălbenuș și albuș – îl știți voi. Mai ales de la ouăle de Paști.
  • albușul să fie coagulat, în niciun caz lichid
  • totuși, să nu devină elastic
  • oul să fie relativ ușor de curățat, să nu se cojească cu tot cu jumătate din albuș
  • să nu se spargă în timpul fierberii

Ingrediente (pentru 2 ouă)

2 ouă 🙂

Ca să avem o bază de pornire relativ fixă, începem cu ouăle scoase direct din frigider. Le punem într-un vas cu suficientă apă (tot rece!) cât să le acopere măcar 1-2 cm, și punem vasul pe foc mare (nu chiar maxim, cam așa, 80% din putere – treapta 8 pe plită electrică sau un pic mai puțin decât maxim pe gaz) până când începe să fiarbă.

Când apa fierbe (dar să fiarbă for real, nu chiar la primele bule de aer, ci când se agită serios), închidem focul, punem vasul deoparte, îi punem un capac și pornim cronometrul. 4 minute e valoarea de la care pornesc eu, pentru ouă de mărime L. Depinde însă de temperatura frigiderului, de mărimea oului și de puterea focului – deci be a good experimental scientist și ajustați și voi în funcție de rezultat. După câteva încercări veți obține timpul ideal pentru condițiile și ouăle voastre.

După trecerea timpului (celor 4 minute), vărsăm apa și clătim bine ouăle cu apă cât mai rece. Pasul acesta e important pentru ușurința curățării – șocul termic face ca albușul să se strângă brusc, dezlipindu-se de coajă.

ProTip: Ouăle se deshidratează cu timpul în frigider, deci un ou proaspăt se va coji mai greu decât un ou mai vechi. Folosiți mai bine ouăle proaspete pentru ochiuri (pentru că albușul este mai închegat și se va întinde mai puțin), și ouăle mai puțin proaspete (dar nu stricate, of course) pentru ouăle fierte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.